Hot City dă cărţile pe faţă în blogosfera feminină cu un concurs. Ce se ce cumpără şi ce nu? La vreme de criză, compromisuri de criză? Ei bine, prin lentilele mele de contact, criza se vede altfel. Da, sunt de acord să fiu “cumpărată” pentru ceea ce fac. Sunt de acord să primesc salariu şi drepturi de autor pentru materialele mele, dar atât. Subiectiv scria acum un an şi ceva despre cât de fripturişti sunt jurnaliştii. Zoso scria despre cat de hoţomani sau inculţi sunt unii lucrători în presă. Şi de fiecare dată, îmi vine să strig “Nu suntem toţi aşa!!!!”

E regulă de aur ca de la conferinţe să pleci cu plăsuţa, cu stomăcelul plin şi apoi să bagi un articolaş. “Să mănânce şi gura mea ceva”. Nu, frate! N-am luat şi nu o să iau. Ştiu cazuri când cei care organizau conferinţa au întârziat cu datul de “ceva” şi s-a auzit “Dar o agendă nu ne daţi?“. Dacă îmi trebuie o agendă îmi cumpăr, că doar nu lucrez pe bomboane. Dacă nu am cu ce scrie, îmi iau un pix. Şi apoi îl trimit Denisei.

Înainte de Crăciun veniră cei de la E.On în Bacău. Mă sună Sorin Munteanu de la ei şi-mi spune că mă invită la o întâlnire de sfârşit de an. Bucurie maximă în capul meu. Mă chinuiam de trei luni să-i invit la o emisiune. Aveam atâtea întrebări, atâtea cazuri de prezentat.

Iau una bucată cameraman, camera şi microfonul şi, tai-o, tată, la întâlnirea preaminunată. Ajungem. Era la restaurant. Bun! O cafea până vin şi ceilalţi? De ce nu ?! Beau cafeaua, vin şi ceilalţi. Cică să stăm la masă. Nu merci, am mâncat acasă. Uite, până mănâncă lumea, haideţi domnilor consilieri, pr-işti, purtători de vorbe sau cum vă numiţi să-mi spuneţi două vorbe la microfon, într-un colţ mai retras. Aaaaa, dar nu, asta e o întâlnire informală. Nu dăm interviuri. Deci, cum? După ce că veniţi o dată pe an în Bacău, după ce că mă închin la voi de juma de an să veniţi la o emisiune, voi acum spuneţi că nu daţi interviu? Nu. Păi, citiţi de pe foile alea care le-aţi pregătit drept comunicate de presă. Nu, alea sunt pentru când terminăm întâlnirea. Măcar o urare de Crăciun pentru băcăuani, măcar promisiunea că de sărbători nu-i lăsaţi în beznă. Nope. Adicătelea ne-aţi chemat la papa-şpriţ şi atât? Da. Şi atunci le-am zis: “Măi, băieţi, uitaţi care-i piesa. Dacă e numai pentru mâncat şi băut, noi nu avem ce căuta aici! Adios“!

Mi-am luat cameramanul şi am dat să ies pe uşă. M-a oprit o mână întinsă cu o sacoşă voluminoasă, inscripţionată E.On. M-am blocat. Nu-mi venea să cred. M-am abţinut să nu le zic să şi-o bage undeva. Am refuzat politicos. “Vai, dar refuzaţi un cadou de Crăciun?” “Da, în cristalu’ mă-tii că şi tu ai refuzat să zici o urare pentru amărâţii ăia de plătesc factura în fiecare lună!“. Bine, am fost o fină şi am scos partea cu cristalu’ atunci când am dat glas gândurilor. Ştiu sigur că le-a picat faţa şi le-au îngheţat zâmbetele pe buze. Ştiu sigur că nu vor veni în veci şi-n pururi la mine în emisune, dar ştiu şi că mă pot uita în ochii telespectatorilor în cameră fără nicio remuşcare. Şi chiar dacă mi-ar fi dat sincron, n-aş fi acceptat plăsuţa lor.

În ceea ce priveşte banii, nu mi s-au oferit astfel de şpăgi , aşa că nu am fost pusă în situaţia de a refuza.

Later Edit: Dacă v-a plăcut, atunci votaţi-mă aici. Nu e cu urne, dar e cu lăsat de comentariu in care sa spuneti ca v-a plăcut articolul meu. Tnx!