Tag-Archive for » telefonie «

May 25th, 2010 | Author: Kaysha

Văd că şmecheriile cu SMS-urile câştigătoare continuă. De ce n-ar continua din moment ce autorităţile treatează trebuşoara asta cu maximum de je m’en fiche? Azi dimineaţă, Fuhrerul a primit mesajul de mai jos, pe care il transcriu ad litteram:

Felicitări, în urma tragerii la sorţi ALTEX v-a desemnat căştigătorul unui telefon NOKIA N-95 şi 3000 de euro, pentru informaţii apelaţi la acest număr  de telefon.

Numărul e 0743997271. Asta ca să-l găsească şi alţii pe net şi să ştie că e ţeapă sau în cazul în care un nenea cu caschetă se autosesizează (hahahaha!).

Ştiu că s-a mai scris despre subiectul ăsta de sute de ori, dar eu tot mai am nişte întrebări. Cum găsesc indivizii ăştia numerele de telefon? Le formează la plesneală? Eu mă îndoiesc că au cumpărat o bază de date pentru că din cazurile anchetate de poliţie,  şmecherii ăştia se dovedesc nişte novici, rupţi în cur de foame, care au încercat marea cu degetul.

Din moment ce se folosesc de numele unor companii cu oareşce greutate pe piaţă,  reprezentanţii companiilor respective de ce nu iau nicio măsură? Şi, nu în ultimul rând, cum poţi să ai atât de puţin creier încât să crezi o astfel de gogomănie şi să le cumperi şmecheraşilor ăstora cartele de telefon sau să le trimiţi bani?

Bun, ştiu că nu stau rata criminalităţii şi evaziunea fiscală în astfel de escrocherii mărunte, da’ mic cu mic se face mare, nu?

Category: Diverse  | Tags: , ,  | Da-ti cu parerea
January 20th, 2009 | Author: Kaysha

Nu e niciun Picaso. Vroiam doar sa va amintesc ca de azi trebuie sa prestati atentie la ce si cu cine va conversati si sms-uiti pe mobil pentru ca datele vor fi stocate si, de ce nu?, analizate. Ihaa! Cred ca baietii cu ochii albastri se vor amuza maxim la discutiile mele telefonice, asta daca nu se amuza deja.

Si, apropos de discutii funny la telefon, pe fix, ieri, la redactie:

Taaaaaaar!

- 1 Tv Bacau, buna ziua!

- 1 Tv?

- Da, buna ziua!

- Dati-mi si mie numarul de la Informatii Romtelecom!

- icon neutral Alo, alo?