Tag-Archive for » Crucea Rosie «

July 26th, 2011 | Author: Kaysha

Bre, mai ţineţi minte că Divanul făcea cursuri de prim ajutor şi mai ştiţi că ne-am lăudat deja că le-am absolvit, nu? Cum imaginea face mereu cât o mie de cuvinte şi pentru că pe unii vă ştiu mai Toma necredincioşii, iaca dovada. dovada supremă vine vineri, când ne ridicăm diplomele de la Crucea Roşie şi când vom merge cu fetele la un Cico. Deci, fetele, nu ne făceam alt program, da? Bine, bine, mergem şi cu băieţii voluntarii care au îndurat să le dăm pumni între omoplaţi şi să le arcuim capul pe spate. La urma, urmei, cred că putem să o luăm şi pe Ana icon smile Dovezile.

primajutor kaysha aghiuta 400x300 Dovezile.

primajutor inima amalis 225x300 Dovezile.

primajutor aghiuta irosit 225x300 Dovezile.


 

July 05th, 2011 | Author: Kaysha

Să ştiţi că roşu nu înseamnă numai politic sau Maternitatea. Roşu înseamnă nişte oameni care de dimineaţa până seara îngrijesc nişte bătrâni, ori hrăneasc nişte copii care poate atunci văd mâncare pentru prima oară în săptămâna aia.  Nişte tineri care, în loc să bea o bere pe terasă,  preferă să intre într-o casă plină de purici sau de miros de neglijenţă şi să aducă o rază de speranţă. Roşu cu alb înseamnă voluntar de Cruce Roşie.

volcrbacau 447x300 La mulţi ani!

Nu cred că rezistă nimeni cu ei o zi întreagă pe teren. Nu cred că există vreun stomac atât de puternic încât să nu se revolte în casele îmbâncsite în care vreun bătrân îşi plânge singurătatea, imobil, neîntors, neschimbat, flămând. Poate, doar al lor. Nu cred că există ochi care să dea de frigidere goale şi de guri care mănâncă ceapă cu bulion şi să nu verse o lacrimă. Poate, doar ai lor.  Şi au învăţat să facă asta fără să se înrăiască. Au rămas oameni după atâta lipsă de oamenie de care s-au izbit. Iar la schimb nu primesc bani. Sunt voluntari.  De multe ori nu primesc nici măcar un mulţumesc din partea celor care ar trebui să le pupe şi picioarele.

Pentru toate astea more…

July 19th, 2010 | Author: Kaysha

După cum am promis, iată apelul. Câteva pisicuţe – de alea pufoase, nu de alea de dăunează grav cardurilor dumneavoastră – au nevoie de un cămin. Sunt şase bucăţi. Unul e deja rezervat. Sunt o corcitură între o Tomberonez Asfaltină şi un tată mai nobil – Birmanez.

pisiclaptic 447x300 Pisicuţele.

El e primul născut dintre cei şase.

Acum au culcuş într-o cutie a Crucii Roşii şi-s hrăniţi cu seringile şi cu degetele pline cu more…

May 21st, 2010 | Author: Kaysha

N-am poze să vă arăt ce fain a fost la Gală pentru că am prezentat alături de Augustin Mihăilă, dar şi Contrasens şi Inima Bacăului au pus câteva imagini.

kayshaGala 204x300 Gala Crucii Roşii

Cel mai mult m-am bucurat de succesul pe care l-a avut licitaţia de icoane ale lui Ovidiu Rusu. Mi-a părut rău că nu erau ajunse măştile şi stickurile de memorie pregătite de Crucea Roşie, cu logurile lor. Nah, aşa-i când imporţi din afara spaţiului UE! Dacă vrea cineva să le cumpere, o să vă anunţ după ce se face vămuirea more…

Category: De aiurea  | Tags: ,  | Un comentariu
April 15th, 2009 | Author: Kaysha

Două maşini s-au ciocnit. Rezultatul? Trei victime, dintre care una în stare foarte gravă. Ambulanţă… Descarcerare…Politie… Crucea Roşie. Din fericire, a fost doar o simulare, dar una extrem de credibilă, cu o desfăşurare impresionantă de forţe. De remarcat talentul actoricesc al voluntarilor de la Crucea Roşie, mai ales al Ioanei. Detalii? Diseară la Ştirile 1 Tv Bacău de la 20.15. Până atunci, câteva imagini:

simulare2 Accident în centrul Bacăului

Îndepărtarea cupolei

simulare3 Accident în centrul Bacăului

Descarcerare

simulare4 Accident în centrul Bacăului

simulare8 Accident în centrul Bacăului

Ioana, o actriţă remarcabilă

simulare7 Accident în centrul Bacăului

Victima grav rănită

simulare1 Accident în centrul Bacăului
simulare10 Accident în centrul Bacăului

Happy ending. A fost doar o simulare.

February 19th, 2009 | Author: Kaysha

Suzy e carasul auriu al celor de la Crucea Rosie. Nu stiu daca e un el sau o ea, nu stiu daca voluntarii i-au dat alt nume, dar eu i-am spus Suzy si cred ca e o ea pentru ca isi misca coada foarte languros. Suzy a vazut pana acum toat emisiunile filmate la CR asa ca e cea mai mare specialista in acordarea primului ajutor si, la cum misca gura, e perfecta pentru respiratie artificiala.

Doamnelor si domnilor, in aplauzele dvs… Suzy!

 Suzy

 Suzy

January 22nd, 2009 | Author: Kaysha

Ajută Crucea Roşie să-şi ducă proiectele mai departe! Dă-le 2 % din banii pe care oricum statul i-a luat pentru ca cei de la Crucea Roşie să poată da, mai departe, o mână de ajutor băcăuanilor care au nevoie. Durează câteva secunde să completezi Declaraţia 230. Banii tăi vor fi folosiţi pentru:

- îngrijiri la domiciliu.

- situaţii de urgenţă.

- înfiinţarea unui Serviciu Social de Ambulanţă.

Formularul poate fi descărcat de aici. Fie îl duceţi voi la Finanţe, fie îl trimiteţi la Crucea Roşie Bacău şi îl vor depune ei.