Suntem oameni?

Acum niște mulți ani, prin cealaltă viață a mea, făcură cei de la Poliția Locală un gest, într-o iarnă. Pe niște oameni ai străzii – ăia de îi mai ridicau din când în când pentru cerșetorie și vagabondaj – i-a luat cu duba, dar nu la amendat, ci la mâncat. I-a dus la o cantină – jur că nu mai țin minte unde și nici nu mai e online arhiva 1 TV – dar ce mi s-a întimpărit pe retina sufletului meu a fost o imagine cu un bărbat. Toți mâncau, ăla se uita la farfurie ca la muzeu. Îl văzusem de la intrare și era numai bun pentru vox: curățel, cu ochi frumoși, mai bătrâior, numai bun de intervievat să plângă sala. L-am urmărit cu coada ochiului în timp ce îmi făceam de treabă cu alte interviuri. Ridica mâinile din poală, dădea să apuce lingura și felia de pâine, dar la jumătatea drumului se răzgândea și le lăsa la loc. Se uita fix în aburii de la ciorbă. A apropiat nasul de aburii ăia și așa a  stat așa până am ajuns noi la el.

-Nu mâncați?

-Ba da, zice el, e bună.

-Păi, cum e bună, că nici nu ați gustat?

-E caldă. E bună.

Am insistat pe lângă el până când a luat prima gură de mâncare. A început să plângă. Mânca și plângea. Avea mai multe lacrimi în lingură decât zeamă caldă. Nu mai știu cum îl cheamă, nu mai țin minte cum pierduse totul și ajunsese pe străzi. Dar ochii ăia care fixau o mâncare aburindă și expresia de pe fața lui când mânca, încet, cu teamă ca nu cumva să se termine, astea nu o să le uit niciodată. De ce vi le spun? Pentru că vreau să vă rog ceva. Dacă vreți. Dacă puteți. Vreau să vă rog să faceți niște valuri în comunitate. Vreau să vă rog să vă scoateți portofelul, să vă uitați în el și dacă vă puteți lipsi chiar și de 2 lei, 5 lei, 10 lei, să vă gândiți la ultima dată când v-a apucat foamea la serviciu, pe drum spre casă, sau prin oraș. Țineți minte gheara aia care vă râcâia pe stomac? Gândiți-vă cum ar fi fost dacă nu ajungeați acasă să mâncați sau dacă nu aveați bani pentru un covrig. V-ați gândit? Acum dați un click aici și mai dați un click acolo jos unde scrie “Susține“.

Știu, știu poate sunteți la birouri, poate sunteți după copii la grădiniță, poate sunteți prinși cu sărbătorile și nu aveți timp să vă duceți la bazin joi, la Swimathon. Dar durează 30 de secunde să ajutați niște oameni să ajute alți oameni. Că oameni suntem toți, nu?

One comment Add yours
  1. 🙁
    Uneori cred că ai nevoie de astfel de experiențe ca să înțelegi cât de bine îți este când crezi că nu îți este bine..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *