Povești de la Materna: Doctorii. Cum l-am ales eu pe al meu – partea I.

În Maternitate, în saloane, doctorii îs păsări rare. Îi vezi o dată pe zi, dimineața, undeva înainte de ora 08.00, scurt, la vizite care nu depășesc o tură de secundar pe ceas. Zăbovesc  doar dacă urmează externarea. În rest, medicii îs la sălile de operație, de la 09.00 la 14.00 (majoritatea).

Dar să revenim la trecerea lor prin saloane. În teorie, etic și frumos ar fi ca doctorii să treacă să-și vadă pacientele în fiecare zi. În practică, am văzut zilnic trei medici: pe al meu, plus o tanti drăgălașă ca figură – Caia-Gaia sau ceva de genul – care venea la două dintre colege și neonatoloaga, care nu a ratat nicio întâlnire cu Bebex. Pe culoar, mai dădeam des de doctorița Grigoriu.

Practica pare a fi ca medicul și pacienta să se vadă în dimineața intervenției și înainte de externare, dacă e vorba de cezariană. Pentru nașterile naturale, doar la plecare, când trebuie făcută hârțogăraia. Probabil că, în rest, asistentele sunt cele care raportează dacă e totul ok sau nu.  N-am observat nicio mămică revoltată că a fost lăsată de izbeliște, dar, așa-i la români: cât ești în spital, ciocul mic și joc de glezne.

După cinci zile în Maternitate, concluziile mele privitoare la doctori îs astea:

  1. Au lipsuri materiale de la tifoane și vată, pe care trebuie să ți le aduci de acasă, până la pastile. Uneori trebuie să se milogească la farmacia spitalului ca să poată să scrie o recomandare de tratament pentru zilele de spitalizare.
  2. Aparatura se strică. Des.
  3. Nu țipă, nu strigă, nu se enervează. Pentru asta deleagă asistentele.
  4. Nu schimbă pansamente. Pentru asta se deleagă tot asistentele.
  5. Fiecare medic are măcar trei cuțite înfipte in spinare. E o râcă între ei…mamă-mamă!
  6. Pe toți “îi doare” de pacientele lor. Pe unii la suflet. Pe alții în cur.

Va urma…

 

One comment Add yours
  1. Pe cei mai multi dintre ei probabil ca nu “ii doare” la suflet. Nu ne mai putem plange de cum decurg lucrurile in spitalele din Romania. Cred ca ar fi fost bine daca ar fi existat in fiecare spital o persoana care sa se ocupe cum trebuie de activitatea fiecarui medic si sa faca in asa fel incat acestia sa acorde timp si pacientilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *