Cât timp am fost studentă, m-am gândit mereu că am avut şansa de a nu mă naşte într-un centru universitar de mega prestanţă. De ce? Pentru că să faci facultatea acasă.. sucs. Viaţa de cămin nu se compară cu nimic. Da, eram cinci în cameră, da, pe holişorul ăla mic nu încăpeam toate să ne încălţăm şi să ne îmbrăcăm, da, duminică seara baia comună pe tot palierul era o bombă chimică, dar mi-ar fi părut rău să fi fost văduvită de amintirile din vremea facultăţii şi de prieteniile legate.

Coana Firmitura va rămâne mereu pentru mine emblema femeii obsedate de curăţenie, care mergea desculţă prin cameră să simtă şi ultima mizerie pe care măturatul des şi îndesat – sub atenta ei supraveghere – ar fi putut-o rata. Era genul care avea o frumuseţe rară, deşi nu se machia, nu se aranja, iar accesoriul ei favorit era o bască de aia, gen de pescar.

Orice uniformă cu epoleţi îmi va aduce aminte de amicul de familie al Coanei Firmitura, militar de carieră, dar timid, în lipsa lui Bachus,  de nu putea să-şi spună nici numele, motiv pentru care a primit porecla de Regimentul 14. De la el am învăţat whist, rentz şi pokerul pe eclere, că banii îs lux în studenţie.

De la Coco am deprins olecuţă de “zen” (prea puţin, se pare), iar Woody mi-a dovedit că sunt fiinţe şi mai aeriene ca mine. De exemplu, când s-a logodit Coana Firmitura, prin anul trei de facultate, a venit de acasă, de la Suceava cu ditamai “chiatra” pe deget.

- Woody, ia uite! zice Coana Firmitura, întinzând cu mândrie mâna până sub nasul lui Woody încât  piatra de la inel aproape îi gâdila pupila.

Răspunsul lui Woody:

- Uau, ţi-ai făcut şi tu manichiura?

Angi a fost exemplu cel mai clar că more…