Fată, eu te știu de undeva…

…din oglindă, în diminețile când tragi de tine să bei cafeaua, să scrii, să te îmbraci cu temerile de zi și să ascunzi monștrii de miază-noapte.
…din nopțile în care îți iei morții și abuzații de peste zi și îi pui pe pernă, îi învelești cu plapuma și te rogi să le fie bine pe lumea ailaltă sau să se facă bine pe asta.
…din grafoterapie și scriitori contemporani pe care îi citești băgându-ți puli că nu vei scrie niciodată atât de bine, de (i)realist, de vibrant.
20140701-204059-74459525.jpg
Fată, nu ne-am întâlnit în frământările de mamă, în doliul crunt și prea devreme îmbrăcat, în suflete abuzate…familiar și familial. În unele puncte n-am ajuns încă, în altele sper să n-ajung niciodată. N-aș rezista ca tine, n-aș avea forța să zgârii ca tine, nu știu dacă as avea curajul să mă despielițez ca tine și apoi să îmi lipesc straturile de hipodermă,dermă și epidermă cu “scuipinolul” altora… Iar dacă aș face-o, probabil că ar ieși un monstru cârpit și peticit, pe care în niciun caz nu aș avea curaj să-l scot mândră în lume, să se pișe de sus pe toți ăia care au dat cu scuipinolul.
Bravo ție pentru curaj! Te invidiez, fă, pizdo lirică și șmecheră, cu picioare lungi, zâmbet mișto și pantaloni cu pampers, care ești! Și îmi crapă carotida de ciudă că n-am putut sta la toată lansarea, să te scot după aia la o cafea si un lichior de muieri, să iți arăt monștrii mei, și morții mei, și abuzații mei, să îi comparăm, să îi analizăm și să vezi că și tu mă știi de undeva…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *