Divanul VIP: Dan Marcel Babliuc.

Într-o ţărişoară în care sărăcia e câtă frunză, câtă iarbă, mâinile întinse, lacrimile şi blidele goale sunt un deja-vu.  Rar mai impresionează, rar mai stârnesc o urmă de compasiune. Şi totuşi, există şi oameni care nu întorc capul, oameni care ajută, oameni care trebuie să facă diferenţa dintre săracii adevăraţi şi şarlatanii în căutare fraieri de la care să mai stoarcă un ban.

Doamnelor şi domnilor, bloggerii băcăuani ş-au reluat bunul obicei al Divanului VIP şi primul invitat din anul acesta a fost Dan Marcel Babliuc, director al Crucii Roşii, filiala Bacău. După cum v-am obişnuit deja, să trecem la plusuri, minusuri şi dedicaţii.

Plusuri:

– agreabil, mereu zâmbitor, galant în gesturi şi port.

– a preluat Crucea Roşie nu de la zero, ci de la minus şi a adus-o pe linia de plutire.

– nu bea.

– a reuşit să se lase de fumat de aproape un an. “Fumam două pachete pe zi. Am rămas într-o zi fără ţigări şi am dat 8 lei un voluntar şi l-am rugat să-mi cumpere un pachet. A venit fără ţigări, pentru că se scumpiseră şi el nu a avut de unde să mai pună un leu. Atunci m-am gândit că eu fumez aproape 20 de lei pe zi. Mi-am cumpărat pachetul, până la urmă şi, în faţa voluntarului, l-am mototolit. Bine, şi acum îmi vine să aprind o ţigară, dar rezist”.

– nu e domnos şi nu ţine la etichetă.

– nu-şi aroga merite. La el, “am făcut” nu-i echivalent cu “eu am făcut”, ci cu “noi”.

– vrea să schimbe, să facă, să organizeze, dar n-are cu cine. Nu la voluntari mă refer, ci la sistem şi rotiţele lui.

-nu e medic, dar nevoia l-a învăţat aşa că acum îţi poate recita Legea Sănătăţii.

Minusuri. Eh, la capitolul ăsta mi-e greu să scriu. Hai, să încercăm totuşi.

– nu zbiară. Nu l-am văzut niciodată nervos sau zbierând, iar asta e nu e neapărat de bine. Emoţiile, frustrarea şi încărcătura sentimentală a unui loc de muncă în care nu vezi decât mâini întinse trebuie să se refuleze cumva.

– privirea aia iscoditoare şi tehnicile de fost om de vânzări nu i-au dispărut şi pentru unii poate fi agasant.

– mai are ceva din milităria impusă de viaţa în uniformă, ceva ce nu prea ştiu cum să vă descriu. Ceva între  teama de a nu vorbi prea mult şi postura aceea cu spatele drept şi umerii traşi înapoi la maximum, de parcă n-ar putea să se relaxeze.

Dedicaţia. Ţinând cont că a vrut să se facă aviator, dar a picat testele de la Bococu’ (cred că la 90% dintre oameni le ajunge stomacul în gură la testele alea), dedicaţia mea pentru Mr. Babliuc este:

Mihai Margineanu – Aviatia da senzatia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *