Cum se ține în brațe Găina.

Bacăul se spală la lighean de trei zile și are toate șansele să continue operațiunea până sâmbătă, după ce o conductă a pocnit mai intâi la Barați, apoi mai în amonte, la Scorțeni.

Revoltă, indignare, se cere capu’ lui Găină, unde Găină – pentru cei care nu sunteți din oraș – e directorul Companiei de apă, reconfirmat pe funcție în 2015. Oamenii sunt furioși că se spală la ibric, în timp ce lui dom’director i se fâlfâie.

De ce nu pleacă Găină?

Păi voi, dacă ați avea un salariu de 10.000 de lei pe lună v-ați da plecați așa ușor? Domnul Găină, funcționar, angajat al băcăuanilor (Municipiul Bacău e acționar majoritar), a înhățat peste 127.000 de lei anul trecut. A scris el cu mânuța lui în declarația de avere.

Cam unde în Bacău mai pupă el banii ăștia, fără să-l tragă nimeni la răspundere dacă mai bubuie/pocnește/se avariază ceva?

De ce nu-l demite careva pe Găină?

Deși are niște avarii babane în palmares și nicio încercare cunoscută de a face rost de bani pentru a asigura nu doar înlocuirea conductelor, ci și realizarea de rezerve de apă astfel încât orașul să nu se mai împută, domnul Găină e pupat de toți. Iese de oriunde cu capul sus și cu mâna strânsă. Nu, nu în ușă.

william-1465373_640

Mintea mea ar merge până la gândi așa: o avarie anunțată târziu, dar reparată într-o zi a fost pe punctul de a stârni o mică răscoală. O alta, la nici 24 de ore de prima ar duce cetățenii până în punctul ăla de fierbere în acre or să vrea sânge pe pereți. Cineva trebuie să plătească pentru suferința îndurată, fie ea sub formă de jeg, mirosuri pestilențiale sau mormane de vase în chiuvete. Și atunci, ca domnul Găină să își păstreze scaunul, se anunță un termen de remediere de 3 zile. Rumoare, nemulțumire! Jihaaaaad! O să vină apoi și o să anunțe că de fapt uite, terminăm mai repede! Uraaaa, bucurie, mâini pupate, mătănii, icoane, geluri de duș, șampoane și detergenți de rufe. De bucurie, o să uităm ce am îndurat atâtea zile, că doar necazul se spală odată cu jegul. Așa suntem noi, românii: suflete de mamă. Bașca, ăia care nu or să vrea să fie iertători or să primească un mesaj prin care li se va spune că nu e vina lui domnu’ director că-s țevile vechi (că doar mama a condus CRAB-ul, nu el), că dacă nu se implica dom’director, nu se rezolva mai repede, dura zile și zile.

Facem un pariu că îl va ține primarul în brațe? Cu toată dragostea pentru edil, dar nu vi se pare ciudat cum comunică el în numele Companiei de Apă, de parcă e purtător de cuvânt acolo? Că primarul a anunțat cât durează avaria, nu compania, nu Găină. Tot el zice și cum merg lucrările. Nu compania, nu Găină. Iar când aduce careva vorba de demiterea dregătorului de la Compania de Apă,  primarul Necula întoarce spatele și fluieră la lună.

Cu tot respectul pentru implicare, soluții și comunicare în online, tragem și noi o linie și un șut în curu’ cui trebuie, dom’primar?

One comment Add yours
  1. A vericat cineva calitatea materialelor – a tevilor, a mansoanelor, etc sau doar ingropam iarăsi niste milioane si in doua, trei luni ne trezim cu aceleasi probleme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *