Archive for the Category » De aiurea «

July 15th, 2011 | Author: Kaysha

1. Teodora a aflat că celor de la Statistică nu le ies la numărătoare nişte porci. Adicătelea s-a cam înjumătăţit numărul de porci din judeţ. So, ştie cineva unde au plecat bărbaţii? :p

2. Standup comedy sâmbătă seară, la Bliss, în Pasajul Revoluţiei.

afis+bolat 520x289 Flashpost

July 05th, 2011 | Author: Kaysha

În ultimul timp am primit mai multe mailuri de la “colegi” de breaslă prin care eram anunţată de diverse evenimente. De exemplu, Deşteptarea de Seară mă anunţa de nuj ce Grand Prix Ecvestru de la Decebal, Lili Adochiţei mi-a trimis ceva comunicat cu igienizarea Insulei de Agrement de la Asociaţia Oblio, iar Auraş Chiscop mi-a trimis invitaţii şi pentru campionat de badmington Intercasa şi pentru lansarea Ducati. Ok, poate că unii dintre ei nu mai sunt în presă, dar m-a frapat reconversia profesională. Să înţeleg că PR-ul e mai atractiv ca presa? Sau PR-ul e un spaţiu în care “elefanţii” din presă se retrag “să moară”?

Şi dacă tot suntem la partea cu PR, daţi-mi voie să vă zic una cu un mesaj primit pe telefon, de la un număr pe care nu-l aveam în agendă şi care suna aşa: “Azi, ora 12, conferinţă de presă în sala mare”.Punct.  Nu tu “caps”, nu tu explicaţii, nu tu semnătură. Normal că am sunat să întreb cine e e şi ce vrea şi m-am lămurit că era duduia Zărneasca. Să vă mai spun că mesajul era trimis la 10.45? Adică aproape o oră până la eveniment?

Bun, nemulţumitului i se ia darul şi “orice” e mai bun faţă de “nimic”, dar totuşi… După mesaje de genul:

“Astăzi, 21 iunie, în jurul orei 12.30 va sosi la SJU secretarul de stat Vladimir Streinu Cercel. El va participa la sesiunea de comunicări ştiinţifice care va avea loc la et 6 din policlinică” – trimis cu trei ore avans.

sau

“Sunteti invitat/a la dezbaterea organizată de Liga Studenţilor Social Democraţi, alături de Org Mun şi Jud ale TSD, cu tema “Prezenţa la vot – o problemă? Votul obligatoriu – o soluţie?”, miercuri 29 iunie, ora 18.00, clădirea SIF. Vă rugăm confirmaţi participarea” – trimis cu o zi înainte

cum par mesajele trimise de ditamai şefa de cancelarie?

 

July 03rd, 2011 | Author: Kaysha

Imagine414 400x300 Şase cai la 40 de grade.

Ce ţi-e şi cu marketingul ăsta! Etichetele sunt de pe nişte sticle cu votca, într-un hypermarket din oraş.

July 02nd, 2011 | Author: Kaysha

O fi pachetul de contrabanda, din Ucraina (cred), copie dupa Camel, dar instructiunile de folosire vad ca-s tot in engleza.

pachettigari1 400x300 Pull.

pachettigari2 400x300 Pull.

Category: De aiurea  | Tags: , ,  | Da-ti cu parerea
June 23rd, 2011 | Author: Kaysha

Sunt o fire influenţabilă. Mult prea uşor influenţabilă. Şi sunt în jurul meu oameni care, cu ştiinţă sau fără de ştiinţă, mă schimbă pentru o perioadă de timp. Unii în bine. Alţii în rău. Pe unii, când îi văd mă ia cu zâmbet instantaneu, în timp ce la alţii mă aricesc. Unii îmi încarcă bateriile, în timp ce altora îmi vine să le încarc eu spinarea de pumni. Unii îs în online, alţii în offline, în viaţa reală.

De exemplu, când o citesc pe Tomata mă caut instant în portofel şi intru în prima librărie care îmi iese în cale. Nu cumpăr de fiecare dată, dar sigur pierd nişte zeci de minute printre pagini de cărţi şi-mi imaginez cam cum ar arăta biblioteca mea cu toate minunăţiile alea pe rafturi. Alteori, când e prea târziu în noapte, mă apuc de downloadat tone de cărţi online. N-am citit nici 10% din ce am pe disk, dar asta pentru că nu sufăr să citesc aşa. Eu până nu simt foaia de hârtie în mână, parcă nu simt că citesc.

Apoi sunt Petreanu şi Bazavan. Când intru pe blogurile lor mă ia aşa…  un fior. Îmi dau seama că există presă şi dincolo de evenimentele tumultoase, că poţi să scrii frumos despre lucruri atât de more…

June 12th, 2011 | Author: Kaysha

Antescriptum: Daţi play la asta înainte să continuaţi cu cititul.

Nu m-am considerat niciodată o mare patrioată, dar o vizită la Ghimeş îţi răscoleşte nişte sentimente.  E prima oară când asist la venirea “pelerinilor”, care cică nu pot sărbătorii Rusaliile decât la Ghimeş, dar care vin de fapt să plângă pe ceea ce numesc ei vechile hotare, să blesteme Trianonul şi, de ce nu?, să cotropească pentru o zi o parte de Românie.

Imagine355 400x300 Cum se zice în ungureşte hai, sictir şi valea, acasă!?

E bine să-ţi susţii punctul de vedere, partea ta de adevăr istoric şi respect patriotismul oricui, dar nici să vii la mine-n bătătură şi să-mi spui în engleză că “I’m a hungarian man and here I speak only hungarian”. Drum bun acasă la mă-ta şi vorbeşte acolo pe ungureşte!

Imagine354 400x300 Cum se zice în ungureşte hai, sictir şi valea, acasă!?

De ce mi-aş scoate pălăria în faţa celor 8000 de maghiari veniţi la Ghimeş:

- pentru că ştiu să-şi respecte trecutul. Câţi dintre noi mergem în pelerinaj la Prut, pe Nistru, la Cetatea Albă sau măcar până la Cernăuţi?

- pentru că ne-au arătat că o au mai mare ca a noastră şi vin an de an să vadă ceva ce cred ei că a fost a lor dintotdeauna, chiar dacă ne ţinem noi coioşi că nu le dăm autonomie. Până la urmă, fac tot cum vor ei!

- pentru că au fost 8000 de bucăţi, dar n-au lăsat în urma lor niciun dezastru ecologic. Fără pungi, PET-uri sau hârtii aruncate de-aiurea.

De ce le-aş fi dat foc azi:

-pentru că dacă vii la mine acasă, mă respecţi. Nu-ţi impun să vorbeşti româneşte dacă eşti cu buletin de Ungaria, dar nici să-ţi dai ochii peste cap când te întreb ceva în româneşte şi să te faci că nu pricepi, deşi tu ai buletin de Ghimeş.

- tot legat de prima: dacă nu ştii româneşte, de ce te uiţi chiorâş la mine când fredonez Treceţi batalioane române Carpaţii? Parcă erai pe “nem tudom”… În plus, mi-au stricat minunăţie de standup pentru că se făceau că nu înţeleg când i-a rugat colegul meu să nu mai intre în cadru, dar cum l-a tras de mânecă, cum a început cu înjurăturile de cartier. În româneşte.

- pentru că au strigat mesaje împotriva românilor şi a României.

-pentru că te privesc de sus, dispreţuitor, rânjind de fericire că te pot face albie de porci fără să ai cum să ripostezi.

-pentru că ne cred atât de proşti încât ne servesc an de an motivul cu “venim să sărbătorim Rusaliile”. Dar ce pana mea, frate, Sfântul Duh s-a pogorât la Ghimeş?

-pentru Emil Rebreanu şi mormântul lui.

Imagine367 2 400x300 Cum se zice în ungureşte hai, sictir şi valea, acasă!?

Imagine368 400x300 Cum se zice în ungureşte hai, sictir şi valea, acasă!?

Pentru mulţi poate că o să par şovinistă, dar, vorba unui amic de-al meu, trebuia să fiţi acolo să-i vedeţi… Saluturile extremiste ale Gărzii Maghiare, faptul că au vrut să-şi înfigă steagul în Gara Ghimeş, în locul tricolorului, zemflemeaua din ochii lor când te auzeau vorbind în româneşte, toate astea sigur nu v-ar fi lăsat indiferenţi.

Vă daţi seama, în aceste condiţii, ce gură de oxigen a fost slujba de la Ghimeş Făget ţinută de Ioachim Băcăuanul? Două steaguri româneşti între mii de steaguri ungureşti şi o mână de femei care au cântat “Noi suntem români” m-au făcut  să-mi imaginez  o altfel de pădure a spânzuraţilor.

Imagine361 400x300 Cum se zice în ungureşte hai, sictir şi valea, acasă!?

Concluzie: Ştie cineva cum se zice în ungureşte “Hai, sictir! Şi valea peste graniţă!“?

June 12th, 2011 | Author: Kaysha

Tocmai m-am întors de la Ghimeş, din mijlocul a 8000 de unguri şi a câtorva zeci de români. Vă fac update pe seară, cu bune şi cu rele. Până atuncă vă las să ascultaţi melodia care mi-a bântuit azi gândurile. Bine, a doua în clasament, pentru că prima a fost aia cu “S-o suit Pista pe cal” icon smile Ghimeş sau Treceţi batalioane române Carpaţii în mijlocul a 8000 de unguri

June 10th, 2011 | Author: Kaysha

De joi, Divanul Ad Blog a început cursurile de prim ajutor ale Crucii Roşii. În prima zi a fost un fel de introducere în manevrele de prim-ajutor, în primele măsuri de asigurare a zonei şi de evaluare a stării de sănătate a victimelor şi de anunţare a evenimentului prin 112. Plus, am învăţat metodele de resuscitare cardio-pulmonară. Concluzii?

1. După ce salvezi viaţa cuiva prin RCP, ai de stat cu încheieturile în gips pentru că trebuie să apeşi cu forţă. Nu prea multă să nu-i  fracturezi coastele, dar nici prea puţină,  să nu  semene cu o mângâiere cu podul palmei.

georgercp 400x300 Divanul învaţă RCP!

2. Poţi oricând să te trezeşti cu voma victimei în gura ta (bleahh!!!) dacă aerul insuflat de tine îi ajunge în stomac.

3. Dacă nu ştii ce faci, mai bine nu te apuci că s-ar putea să faci mai mult rău. Noi am chinuit săracul ăla manechin şi i se aprindeau toate becurile roşii şi portocalii. Cred că i-am consumat de tot bateriile icon smile Divanul învaţă RCP!

4. Nu încercaţi resuscitarea pe o persoană conştientă. Parte a RCP e şi hiperextensia capului, iar asta doare în draci!

georgeprimajutor 400x300 Divanul învaţă RCP!

5. Pare ciudat, dar între două victime, nu fugi prima oară la aia mai grav rănită. Regula spune că primul pe listă e cel cu cele mai mari şanse de supravieţuire.

6. Bobârnacul – metodă de stabilire a decesului. Un amic de-al meu de la Ambulanţă îmi povestea despre PPAS – Protocolul Popular de Aducere în Simţiri, care constă în palme bine plasate pe obrazul leşinatului. Să ştiţi însă că nici cei care acordă primul ajutor nu sunt lipsiţi de asemenea practici. Nu dau palme, ci un uşor bobârnac între sprâncene, cu vârful degetelor. Asta e una din metodele de verificare dacă victima mai e în viaţă sau ba.

Vă daţi seama că am învăţat mult mai multe, dar nu vă dezvălui tot. icon biggrin Divanul învaţă RCP!

June 03rd, 2011 | Author: Kaysha

4 Dacă puteţi...… ajutaţi-o! Are 11 ani şi un diagnostic ce ar doborî orice om, indiferent de vârstă. Andreea Pascu suferă de rabdiomsarcom alveolar. Pe româneşte: cancer la oasele piciorului drept. Povestea de viaţă a Andreei ar putea avea un final fericit, dar 50.000 de euro şi o internare la o clinică din Italia, Germania sau Franţa o despart de acest “happy end”. Ştiu că nu e singurul caz, mă gândesc că poate v-aţi săturat să tot citiţi asemenea lucruri, însă trag nădejde că mai există oameni cu suflet mare. Nimeni nu cere de dragul de a striga după bani, ci e încercarea unor oameni care poate au ajuns la capătul puterilor. Cancerul, din câte văd eu, nu ţine cont de cine eşti, unde munceşti, câţi ani ai sau dacă ai cum şi cu ce să lupţi împotriva lui. Şi e şi mai îngrozitor pentru că nu ai cum să-l previi. Nu ai nicio garanţie că dacă nu bei, nu fumezi, mănânci sănătos, nu pierzi nopţile sau îţi termini toate legumele din farfurie, nu vei declanşa coşmarul.

În ultimele trei luni, aproape că nu trece săptămână fără să aflu asemenea veşti sumbre, la oameni mai îndepărtaţi sau mai apropiaţi sufletului meu. Ultimul caz  e de săptămâna asta: unul dintre vecinii mei de bloc s-a stins. De cancer. Poate că la Andreea o să reuşim să schimbăm finalul.

Sursa Foto: adevărul.ro

June 02nd, 2011 | Author: Kaysha

Am înţeles că a trecut propunerea ca, la alegerile locale, primarii să se aleagă din primul tur, mai puţin în situaţiile de balotaj.

În 2008, în Bacău, în 53 de localităţi s-a organizat al doilea tur la locale. Nu ştiu cât a costat, nu ştiu dacă a calculat cineva cât a costat, dar ştiu că unii şi-au ros unghiile. Mai exact, candidaţi care au ieşit pe primul loc în turul I ;i au pierdut în al II-lea. Şi mai exact, 11 oameni care în primul tur erau primari, iar în al doilea perdanţi.

Iată “răpuşii” celui de-al doilea tur, în 2008:

- La Tg Ocna, Ştefan Şilochi de la PSD pierde în faţa lui Floarea Ivanof de la PD-L.

-La Sascut, Ioan Răuţă de la PSD pierde în faţa lui Cristinel Bostan, de la PNG  – dacă nu mă înşel – pe vremea aia PIN.

- La Roşiori: Petru Matei de la PDL pierde în faţa lui Ionel Petraru de la PNL.

- În Răchitoasa,  Ionel Marcel Zorilă de la PSD pierde iîn favoarea lui Ovidiu Ivanciu de la PNL.

- La Pârgăreşti,  Ioan Cipica de la PDL pierde în faţa lui Marius Gabriel Gheorghiţă de la PC.

- La Nicolae Bălcescu,  Francisc Tancău de la PNL pierde în faţa lui Anton Şiler de la PD-L.

- În Măgura,  Constantin Trăistaru de la PNL pierde în faţa lui Alexandru Palade de la PDL.

_ În Livezi, Dorin Enea din PNL pierde în faţa lui Gioni Crăciun de la PPPS.

- La Dărmăneşti, Toma Constantin de la PC pierde în faţa lui Constantin Spiridon de la PSD.

_ La Dămieneşti,  Ludovic Pitica de la PNL pierde în favoarea lui Puiu Ciobanu de la PC.

- La Buhoci, Mihai Antuca din PDL pierde în faţa Mirelei Odobişteanu de la PSD.

Trăgând linie:

PDL a pierdut două localităţi şi a câştigat more…