Nu stiu voi, dar eu una n-am prea simtit sarbatorile astea, in ciuda Mosului bogat, a bauturii de calitate si a mancarurilor alese. Parca n-au avut nimic special zilele acestea. O fi de la lipsa zapezii? O fi de la faptul ca de Craciun am “servit” patria? O fi de la copilutii astia care au recitat numai variantele scurte de la uraturi si colinde? N-am idee! Cert e ca ceva a lipsit, dar inca nu realizez ce anume. La voi cum a fost?
Archive for the Category » De aiurea «
Din capitolul “alţii îs mai de căcat decât noi”, daţi-mi voie să vă prezint situaţia netului din Anglia. Un perieten de-al meu, proaspăt întors de pe malurile Tamisei pentru porcul de Crăciun mi-a povestit ca netul lui de acolo este adsl, cu reclamă “ajunge până la 20 de mega”, deşi el mai mult de cinci n-a prins oricât l-a gâdilit şi pe care plăteşte…tadada!… 28 de lire pe lună!!!
Aşadar, daţi-mi voie să mă alături unui alt amic – Cătă – care a spus “iartă-mă, Doamne, pentru toate pu*** băgate în gâtul RDS-ului că 100 de mega la 30 de lei pe lună îs ţais şi nu o să mă mai plâng niciodată pentru nicio intervenţie remediată mai târziu de 48 de ore”.
Amin!
P.S. Cadoul minunat adus de Cristi mi-a amintit că eu am o promisiune neonorată şi un alt concurs de pus la punct. Dar, despre asta, peste câteva ore.
Fosta mea colegă de facultate şi buna mea prietenă Nina m-a rugat să vă rog (hihihi) să daţi şi voi un click, dacă nu din dragoste de shopping şi amatorism de reduceri (pe care bărbaţii n-au cum să le priceapă în veci!), măcar din patriotism local.
Hai, cu clickul pe poză! Hai, cu votul! Hai, Bacăul! Hai, Steaua!
Înainte le înţelegeam scopul. Eram aşa de “înapoiaţi” încât în unele locuri, abonaţii erau “cuplaţi”. Adică aveau numere defierite, dar împărţeau acelaşi fir, deci, de multe ori, când ridicai receptorul îl auzeai pe celălalt bârfind.
Bunică-mea de exemplu era “cuplată” şi când aveam de vorbit cu drăguţul meu din vremea aia, trebuia să o aştept mai întâi pe vecina să termine de dictat reţeta de zacuscă unei nepoate ş-apoi stabileam ora de discotecă.
Acum, într-o epocă în care dacă nu ai mobil încă de la grădi eşti un nobody, cui mai folosesc cutiile astea răspândite în tot oraşul?
Nu ştiu alţi bloggeri cum sunt, dar mie îmi vin ideile de postări în cele mai ciudate locuri, momente şi împrejurări. Bine, exceptăm evenimentele. În rest, sinapsa mi se face taman când n-am cum să notez: în cadă, în timp ce mă machiez, la coafor şi, cel mai adesea, la băut.
De exemplu, aseară, la întâlnirea bloggerilor, după un pahar şi jumătate de vin roşu aveam trei idei cu care am zis că rup gura târgului. Nu mi le-am notat că discuţia cu Marius Sescu, Kristofer şi Aghiuţă era mult prea faină să o întrerup aşa că de azi dimineaţă îmi tot storc neuronii să-mi aduc aminte despre ce vroiam să scriu. Niciun rezultat.
Dacă sunteţi iubitori de antichităţi, târgul care e zilele astea în Parcul Catedralei va fi o mare dezamăgire. Eu am numărat vreo şase tarabe sărăcăcioase, cu marfă de calitate îndoielnică. Adicătelea, când a devenit o antichitate o solniţă de ceramică din 2001? Sau un colier de scoici de alea de care găseşti la ori ce oră din zi şi din noapte la malul mării? Ori jucăriile de la ouăle de ciocolată cu surprize? Sau ceasurile electronice, cu curele de cauciuc în culori ţipătoare?
Nu mi-au atras atenţia decât nişte ceasuri de buzunar şi un medalion, însă, deşi aş fi fost dispusă să cumpăr, jegurile de comercianţi mi-au tăiat orice chef. Sictiriţi, ronţăind la seminţe, fără preţuri afişate – pe principiul “preţul îl stabileşte haina clientului”, m-au pus pe fugă. Antichităţiile adevărate au, pe lângă farmecul dat de patina timpului, o poveste a lor. Şi povestea asta poate face multe, inclusiv pe oameni să scoată banul din buzunar. Ori vânzătorii ăia mai mult de un banc cu Bulă nu cred că erau dispuşi să împărătăşească.
În aceste condiţii, nici nu mă mir că să plângeau că n-au vândut nimic şi părerea mea e că mai mult de nişte mărgele (care nu-s mai vechi de cinci ani, după lentila mea), câteva vederi şi nişte insigne nu or să lase pe la băcăuani.
* “fâss” a fost trecut ca să fiu o doamnă şi să nu scriu “labă”.
P.S. N-am făcut poze că aşa de slab mi s-a părut târgul, încât nici n-a meritat să scot telefonul şi să dau un click, să fac o poză. Sau doar m-am puturoşit!
Dacă v-aţi hăhăit la titlu (lucru pe care l-am făcut şi eu, chiar cu lacrimi, pentru vreo 5 minute) atunci partea de istorie a culturii generale e lacunară. Oraşul de Floci există (sau a existat până pe la 1700 şi o şaibă) şi e chiar locul de naştere al lui Mihai Viteazu.
Acum e o mare ruină, un sit arheologic, mult teren uscat, neîngrijit şi un chip al lui Mihaiţă “the Brave” la care nu opreşte mai nimeni.
Eu nu-mi aduc aminte ca în cărţile de Istorie să fie menţionat locul unde s-a născut Mihai Viteazul. Mă întreb de ce oare?
O mamaie înconjurată de vreo trei nepoţei, lângă locul în care cei care vor ceva senzaţii tari se leagă de nişte corzi elastice şi fac tot felul de tumbe. Un fel de Bungee Jumping.
“- Nu vă supăraţi, la Ţopăitorul ăsta de unde se iau bilete?”
Când mi-a povestit Ioana întâmplarea ei, am râs. Când mi s-a întâmplat mie n-a mai fost aşa de nostim. Deci, în mod oficial vă anunţ că avem în Piaţa Centrală un furăcios. Nu de ăla de portofele. Altul.
Am căutat mai bine de jumătate de oră pepenele perfect. Un sfert de oră mi-a luat numai turul pieţei pe la toţi comercianţii, cântărirea din ochi, analiza culorii, a formei.
După ce am ochit grămada perfectă, am mai stat încă vreo zece minute să analizez codiţele, să fie verzi. Am ciocănit, am dat bobârnace, am ascultat cum răsună şi am verificat să nu fie fierţi de caniculă şi am găsit … harbuzul. The harbuz! Nici prea mare, nici prea mic. Copt roşu-sângeriu fără să fie trecut. Ce mai, era perfect! Mi l-a cântărit, mi l-a încercat, l-am gustat! Mi l-a pus în plasă. 9 lei. Şi mi l-a luat moşneagul care aştepta în spatele meu. Până am scos eu portofelul din geantă şi banii din portofel, ăla a plătit, a luat plasa şi a plecat cu pepenele. Cu pepenele MEU!
Şi eu am rămas uitându-mă după el ca găina-n lemne.
Nu ştiu dacă e acelaşi care a plecat cu harbuzul ales de Ioana săptămâna trecută sau sunt mai mulţi. O gaşcă. Un grup infracţional. Tot ce ştiu e că a trebuit să o iau de la capăt cu răscolitul în mormanul de pepeni şi mai ştiu că femeia care era la coadă în spatele meu, mă more…









Recent Comments