Puțin mă interesează cum a făcut Arafat bani. Puțin mă interesează ce prieten sau dușman i-a livrat ambulanțele. Dar mă interesează să știu că oamenii în roșu îs la post. Am un frate șofer, am prieteni care bat Moldova-n lung și lat și chiar eu  stau 60% din timpul meu în mașină, pe șosele. Și da, mă interesează să știu că în caz de ceasul rău/pisica neagră/neatenție/horoscop/ghinion cineva poate da o mână de ajutor, cineva poate face o resuscitare, cineva poate salva o viață. Și da, băieții ăștia de la SMURD îs CINEVA.

Eu îi știu de trei ani, timp în care aproape i-am învățat pe nume pe toți din Bacău. Îi știu de când nu făceau decât să adune bețivi de pe stradă și îi știu de când trăgeau cu disperare de fiarele contorsionate ale unei mașini pentru a mai salva o viață.

Îi știu de la inundații și îi știu de la incendii.

Îi știu de la boschetarii pe care îi adună iarna de pe străzi și îi știu de la victimele sfârtecate, a căror vedere îți întoarce stomacul pe dos.

Îi știu de la deznădejdea de a nu mai putea face nimic și le știu reușita întipărită în zâmbete șterse de fuga la următorul caz.

Îi știu de la bucuria de a fi absolvit cursul de paramedic, la deznădejdea de a lucra la stat.

Îi știu cu șepcile roșii trase pe frunte și nu-i recunosc în oraș, când îi văd în civil. Însă, la bază, ei asta sunt… civili… cu familii, cu griji, cu insecuritatea dată de un scandal care abia a început. Am mai avut un campion alungat de Boc. Sper să nu se repete istoria…