… nu le-a venit să creadă.  Ok, nu se mai aşteptau ca apa să umple curţile şi odăile cele bune după două săptămâni, însă nimic din ce-au găsit la Holt şi Săuceşti nu se suprapunea peste imaginea pe care şi-o făcuseră după sute de transmisiuni live ale televiziunilor centrale. Dan şi Luiza Popa au ajuns acasă. Jumătate obosiţi, jumătate dezamăgiţi.  Nu cred că e  vorba de dezamăgirea că oamenii nu suferă pe cât de tare se aşteptau ei, ci e doar amărăciunea unui om care a înţeles din nou ce înseamnă “aţi minţit poporul cu televizorul”.  Şi înţelegerea asta cred că a fost cu atât mai dură cu cât el lucrează în aceeaşi breaslă cu cei care au transmis.

Asta ar fi fost pentru mine jumătate din dezamăgire, cealaltă parte fiind legată de răutatea lumii. Este incredibil cât de răi şi invidioşi sunt sinistraţii. Inclusiv doamnele babe de plâng frumos la camere îs de-o răutate cruntă şi rareori găseşti excepţii. În plus, cred că fuga după ajutoare şi miloaga au devenit probe obligatorii la Campionatul de Inundaţii. Opream maşinile şi nu era nici naiba pe stradă. Aveam o listă stabilită dinainte, pe care n-am avut cum să o respectăm. În secunda în care se deschideau uşile de la minibusul cu ajutoare apăreau sătenii. Cu zecile. Nu ştiu de unde ieşeau pentru că se umplea strada în fracţiunea de secundă în care te aplecai după o cutie sau învârteai de un buton al aparatului foto sau îţi turnai un strop de apă în pahar.

Nu ştiu dacă oamenii ăştia vor mai veni să mai ajute şi a doua oară, însă cei care au donat n-ar trebui să se îndoiască de faptul că au făcut un bine. La urma urmei nu cred că stă cineva cu mâna întinsă şi se îmbulzeşte de prea mult bine.

No, asta-i ce-am văzut eu din afară. Găsiţi la Dan Popa pe blog mai multe detalii. Eu doar i-am însoţit şi am vrut să le fac poze, dar nu prea mi-a reuşit pentru că nu mă puteam apropia de ei. Efectiv sătenii tăbărau peste săracii oamenii.

Însă cel mai mult şi mai mult mi-a plăcut expresia feţei lui Dan Popa când a văzut mult prea celebru dig de la Săuceşti. Priceless! Dar asta-i altă poveste pe care poate o să o spună el cândva.

Cu mii de mulţumiri pentru Marlena, Mirela, dl Babliuc, Alexa şi Ioana,

Over and out!

Kaysha

P.S. Am să încerc să pun mai pe înserat câteva poze cu nişte pisicuţe care îşi caută părinţi. Vi le-aş arăta acum, dar nu mai suport să ţin laptopul pe braţe, atât de tare s-a încins de la căldura asta.