De trei săptămâni mă chinui să o sun pe bunică-mea. De două săptămâni mă chinui să-l sun pe bunică-miu şi să văd cum se simte. I-a fost cam rău într-o zi, iar în alta a rămas fără frâne la BKV-ete. Cu mătuşă-mea n-am mai stat la o brâfă din 1900 toamna, iar la frate-miu am scuza că e în Franţa şi nu-mi arde buzunarul de stat la poveşti.

Habar n-am cum arată maică-mea pe lumină. Singurul din familie cu care reuşesc să schimb mai mult de trei fraze e Fuhrerul şi asta pentru că el a instituit ritualul de dimineaţă intitulat „O cafea şi ţigară înainte de plecare”.

Updateuri de la prieteni am prin Facebook. Chiar şi ferma de acolo e în paragină. Cartea lui Ţuţea e la aceeaşi pagină de mai bine de o lună şi de trei zile mă chinui să trec de primele patru rânduri ale unui articol scris de Oriana Fallaci. Mă iert singură că, deh, e scris în engleză şi merge greu cititul.

N-am mai ajuns la Arhivele Statului pentru proiectul meu de pe blog  -  Calendarul Eventimentelor Trecute şi nici nu cred că voi mai ajunge.

Cu ruşine recunosc că am cărţi luate de la Bibliotecă de…. mai bine nu spun. Îmi crapă obrazul când mă gândesc cum vom reacţiona femeile alea dacă apuc să mă duc să le restitui.

N-am mai văzut un film cap coadă de…. hăt-hăt. Mi-a luat trei săptămâni să mă uit la Avatar, online.

Unde naiba se duce timpul meu? Nu rup gura târgului la ştiri, aproape că mi-am abandonat proiectele de reportaje şi documentare.

Aşa că, am decis.Decât să caut timpul meu, mai bine iau de la alţii. Vinde careva?