Blogmeetingul pe larg şi cu poze

A doua întâlnire din istoria bloggerilor băcăuani a fost un real succes. Prima a fost un mic eşec prin neprezentare, dar tot răul spre bine. Mi-a făcut plăcere să-i revăd pe cei pe care îi cunoşteam deja, să cunosc oameni noi şi să stăm la discuţii.

blogmeet1 thumb Blogmeetingul pe larg şi cu poze

Prima impresia a fost: “Văleu, mamă, dar când a crescut blogosfera loco aşa ca Făt Frumos?”. Trei mese puse cap la cap au fost insuficiente. Cât despre a doua impresie: m-am simţit Matusalem pe lângă Edith şi Irositu’. În pozele lor de prezentare de pe bloguri sau din commenturi par mult mai maturi. Edith l-a detronat pe Kristoph la categoria Cel mai Tânăr Bloger Băcăuan, iar la Talent Irosit, m-am înşelat eu. E major.

Discuţiile au fost multe, variate, cu meandre care au dus adesea spre presă şi problemele ei. Mi-am dat seama că mulţi scriu din dragoste de scris şi exprimare, că niciun bloger băcăuan nu trăieşte exclusiv din asta, că poate ar trebui să existe un Cod Deontologic şi in blogosferă.

Ce nu mi-aplăcut e că am fost mulţi şi întinşi pe laturile a vreo trei-patru mese, astfel încât dintr-un capăt în altul trebuia să comunicăm cu rotocoalele de fum, precum indienii.

Şi acum, despre participanţi, pe rând. Ordinea în care îi voi descrie e pur aleatoare.

Contrasens – vechi în branşă, “vânzător” de sfaturi gratis pentru seara bloggerilor, pasionat de istorie. Cred că noul lui site e minunat şi va fi un succes. Freza abordată a fost geanială, în spiritul căciulii p-o ureche a lui Mihai Viteazu. Făcurăm şi noi unirea bloggerilor, nu?

blogmeet3 thumb Blogmeetingul pe larg şi cu poze

Fără filtru – păreri extraordinare, dar spuse cu o voce stinsă, aproape în şoaptă. Aşa cum a observat şi Irositu’, Laura e aproape invizibilă în blogosferă. O şoaptă. Blogul ei e ca un club exclusivist, în care intră doar iniţiaţii, dacă ştiu cum să treacă de etapa iniţierii. Nu-şi face reclamă, nu-şi trâmbiţează adresa, dar publicul ei ţintă o va găsi oricum.

River – River e… River. O combinaţie între bere la halbă şi gărgăriţe. Mi-ar place şi mai mult dacă ar scrie mai des şi dacă desenele alea în Paint le-ar mai lucra cu o tabletă sau un Photoshop.

kristoph thumb Blogmeetingul pe larg şi cu poze

Kristopher – detronat din postura de cel mai tânăr blogger. Manierat, un pic arogant. Un pic Benea, cum observa cineva de la masă. Însă nu e o aroganţă rea intenţionată, ci e una izvorâtă din tăcerea lui. Cred că, după Edith, Kristoph a vorbit cel mai puţin. Mai introvertit, dar cu un penel excelent. Cred că ar face carieră în presă, însă refuză cu desăvârşire intrarea în breaslă. Părerea mea e că îşi va schimba optica dacă va face practică sau va sta 2-3 zile în instituţia de presă potrivită.

Cristi Juverdeanu – aka Talent Irosit. Minor la prima vedere, părtaş la ideea că nu va face presă.Am acelaşi sfat ca şi pentru Kristoph. Să încerce, pentru că după ce va da de gust nu-l va mai scoate nimeni din tagma jurnaliştilor. Mai abitir ca Kristoph, îşi apără cu tărie principiile idealiste. Cred că în 3-5 ani, aceste principii se vor modifica în proporţie de 70-80%. E un fel de Don Quijote al blogosferei şi pisălog când îmi numără ţigările aprinse :p.

Gabriel – l-aş asculta cu orele. Are sute de poveşti de spus şi un farmec aparte când povesteşte. E bun de narator. Dacă Irositu’  e Don Quijote, Gabi e Creangă. icon smile Blogmeetingul pe larg şi cu poze Îmi pare rău că a plecat mai devreme, dar are o scuză bine întemeiată şi şi-a spălat “păcatul” printr-o propunere minunată. Merită citit mai des!

Bălăceanca – same old Cătă. Proaspăt în branşă, va trebui să vedem cu evoluează înainte de a-l lua la tocat.

Ionuţ Brânzei – cred că el e cel care ar vrea să dea la jurnalism. Recunsoc că îi citeam blogul sporadic. Mi s-a părut şi mai închis în sine şi mai idealist, dar astea par a fi un “must” ca să te exprimi bine în scris. Pare mai degrabă genul calculatorist, dar… nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe.

Sebi – un fotograf minunat. Ar trebui să-l corup la cafele şi să-i smulg câteva lecţii de fotografie. Blogul său e o colecţie minunată de poveşti spuse în imagini.

Reporter LiberCodrin e nou în blogosferă, cu un stil destul de gazetăresc,  însă până acum prezenţa sa a fost constantă. N-am cum să-i fac o carcterizare lui Codrin pentru că aş fi extrem de subiectivă. El e cea mai veche cunoştinţă a mea de la masa respectivă.

kayshasiedith thumb Blogmeetingul pe larg şi cu poze

Edith – prima oară când am văzut un link spre Edith21, m-am gândit că e fată. Nope, e băiat. Cel mai mic şi mai drăgălaş dintre noi toţi. Tăcut şi cuminte, răspundea de zeci de ori  la aceleaşi întrebări: câţi ani ai, de unde vine numele, nu trebuie să ajungi acasă? Foarte răbdător. Şi cred că i-am stricat educaţia (“am”, adică noi bloggeri, nu noi pluralul majestăţii) pentru că de la unele expresii nu reuşim să ne abţinem icon smile Blogmeetingul pe larg şi cu poze

Florin – aka Super Bacău. Sincer? Mereu mi s-a părut că ochii lui ascund ceva. Nu ştiu dacă e  de bine sau de rău. E doar o senzaţie.  Are o idee minunată despre un nou blog. Un fel de monitorizare a presei, atât pe varianta de presa scrisă cu subdiviziunile de print şi online, cât şi pe audio-vizual. Abia aştept să pună la punct proiectul, cu speranţa că nu se va transforma într-o mocirlă în care presarii să se bălăcărească. Până atunci însă, cred că ar trebui să scrie mai multe texte pe blog, dar acum ştiu că nu-i stă capul la asta. Florine, uneori, bătaia…. e ruptă din Rai!

I-am descris aici pe cei cu care am stat mai mult de vorbă. Dacă am supărat pe cineva, noh, asta e! Astept sa ne revedem curand si sa ne citim cat mai des.

Hai, bine, pa!

P.S. Irositule, n-am uitat de pozele vechi din zona ta de interes în această perioadă!

P.S. 2 Moamă, cât am putut să scriu! A citit cineva până la capăt?

You can leave a response, or trackback from your own site.

24 Responses to “Blogmeetingul pe larg şi cu poze”

  1. Crazy Man says:

    Vai de mine cati sunteti. :lol:

  2. kaysha says:

    Pai, voi acolo la Pitesti cati sunteti?

  3. Claw says:

    interesant :D

  4. ursaqe says:

    Mi-a plăcut comparația! Merci! Și mi-e mi-a părut rău, dar a trebuit să plec! ;-)

  5. Mega Bacau says:

    Buna!
    Esti interesata de un link exchange cu http://www.megabacau.blogspot.com ? :mrgreen:

  6. Crazy Man says:

    Pai nu am participat.. dar din ce stiu putini :)

  7. CJ says:

    Cu siguranta ti-ai dat seama ca in lumea reala chiar ma lupt cu morile de vant, deci sunt un talent irosit :-D .

  8. Florin P. says:

    Cu totii ascundem cite ceva. Nu sint un secretos, dar mai bine fac si dupa aia anunt.
    Dupa cum eu n-am mincat bataie cind eram mic, nici altii nu trebuie s-o ia pe coaja. Mai ales aia care au vazut ursu peste umar.
    In rest, e bine ca nu e rau, multumesc de aprecieri.

  9. Codrin says:

    Cristi, nu te mai plange. O sa te poti conisdera irosit mai incolo, pe la 79 de ani. Pana atunci, ai destul de facut, deci…la treaba ! :) ))
    Don Quijote… buna asta !

    Cristina… cum ??? Tu ? Sa nu poti fi obiectiva ? Incredibil…. :)

  10. kaysha says:

    Asta e, am si eu momentele mele de slabiciune :)

  11. andina says:

    poate nu e cazul sa-mi bag si eu nasul… pardon, tatstatura ca deh, nu am blog, unde mai pui ca m-am si departat de bacau muuuuuuuuuuuuuult tare, dar pur si simplu nu ma pot abtine:
    River e River. O combinaţie între bere la hablă şi gărgăriţe.
    mor de curiozitate sa cunosc persoana din urmatoarele motive:
    1. bere la “habla” insemneaza bere la halba? (nu vreau sa ma dau desteapta, vreau doar sa fiu sigura)
    2. comparatia e de-a dreptul intriganta, chiar as vrea sa cunosc persoana care corespunde….

  12. kaysha says:

    dap la halba. corectat! andina, ar trebui sa iti faci si tu un blog, sa scrii despre viata unei romance in state si despre american dream.

  13. Da, eu am citit…si taaaaare mi-ar fi placut sa fiu acolo…desi blogul meu e unul mai micut si poate nu sunt multi care citesc genul asta de scrieri…sunt o galateanca adoptata de Bacau de putin timp ca m-a inghitit facultatea pe aici. Si o sa raman. In Bacau!

    Succes si la mai multe intalniri de genul asta. Sunt placute si interesante!!!

    Mini. :)

    http://versuridetimp.blogspot.com

  14. Frumos, frumosi, si uite-asa am inceput sa vizitez blogurile bacauane…
    Mirela, o galateanca adoptata de curand de Bacau. Cu tot cu blog :)

    Celorlalti, la cat mai multe intalniri de genul asta,

    Mirela :)

    PS…citit pana la capat :grin: !

  15. kaysha says:

    @ Mirela: Deci, esti o bloggerita? Super! Inseamna ca tinem aproape si ne vedem la urmatoarea intalnire.

  16. Mini says:

    Da, mi-s, draga mea! Al meu e cu poezii. Unul dintre ele. Nu siropoase ca mi se face greata. Si unul cu fotografii. Personale! Pai tin pe-aproape de voi. Deja am vreo 3 ore de cand va rasfoiesc, comentez, timp in care am dat gata doua cafele!

  17. kaysha says:

    Esti cafengioaica? Ole! Esti de-a mea! Ador cafeaua si as bea cafea oricand si oricat! Wellcome in the club!

  18. Mini says:

    Hehe…da ce is! Dimineata fara cafea e zeroooo! ZERO! Daca nu simt eu aroma aia de boabe negre, sa beau cu ochii impaienjeniti si mai mult adormita decat treaza, citind de prin bloguri cand sunt acasa sau cu gandurile pe coclauri cand nu-s acasa si beau dimineata inainte de cursuri pe unde gasesc si-mi place. Mamma mia!!! Mi-s fan cafea! DECLARATA si irecuperabila, etc! :) :):)
    Na, iete si-un cado`…o poezie de-a mea despre cafea!!!

    CAFEA IN ROSU

    dimineața aveam o cană roșie
    din cafea mi-ajungeau minutele
    până la cea din urmă sorbire
    și drumurile începeau
    de sub fereastra sub care
    nucii se-ncăpățanau să crească
    rotunde și amare clipe cu miez lăptos.
    labirintul gustului se oprea la frunza de alun
    și știam de pe atunci că până la pădure
    mai era cale de-o oră
    de mers alene pe gânduri
    și abia mijeau zorile și-n geam
    stăruiau rotocoalele de fum alburiu
    din soba cu lemne.
    pietrele de pe drum ședeau cuminți,
    aliniate ca și cum urmele oamenilor
    au nevoie de troițe tăcute
    pe-o colină de deal absent de minusurile
    verticale ale copacilor plini de crestături.

    așa-mi umblă gândurile
    uneori le pun aripi și dacă alteori
    rămân ciuntite, din jertfa lor
    pun deoparte o sămânță
    pentru floarea de mac de la butoniera
    sacoului pregătit pentru ziua cea mare
    și-apoi știu că totul va exista în cana roșie…
    plină în fiecare dimineață…

    oLE! mInI :)

  19. Un amendament pentru urmatorul Blogmeet :P
    Organizatorul sa faca niste cartonase din alea ca la Adunarea Generala a ONU. Ca daca ne mai inmultim o sa fie greu sa retii si nume si adresa de web si e-mail si tot :) )

  20. Alex says:

    Baaaai, Cristinoooo (Jardeleeee :P ), cind mai faceti o miscare de-asta, da un semn, ca poate ma gasesc si eu pe-acolo. :grin: Si-asa vin cam o data pe luna, poate-poate m-as integra! ;-)

    How you doing? Long time no… see/talk/chat/notin’ ! :P

  21. ursaqe says:

    @andina
    Cam acidă fără sens! Dar așa e unii răi doar din plicitseală!

    P.S. Dezacordul și literele aiurea sunt cu intenție! :mrgreen:

  22. alex says:

    baaai, mi-ai sters comentariul ? :-O :( (

  23. Shreck says:

    monitorizare a presei pe blogul lui Popescu in calitate de ce? are vreo autoritate in domeniu? referitor la mocirla in care isi duce mizera existenta..e doar nivelul lui

  24. Papparazzi says:

    Kaysha nu ii mai pune pe totzi sa intre in presa! Sunt unii care au intrat si vor sa scape si nu mai au cum! Stim cu totzii ce salarii mizerabile sunt in presa si cat de greu te faci remarcat ca sa ai vre-o sansa de a ajunge la un ziar telviziune post de radio sau orice inseamna presa CENTRALA! Oameni buni ramanetzi cu blogurile ca facetzi treaba mult mai buna decat daca atzi fi sub presiunea unei secte ahtiate dupa putere(a se citi partid) :evil:

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: MMO | Thanks to MMORPG List, Facebook Games and Game Soundtracks