Archive for » November, 2009 «

November 26th, 2009 | Author: Kaysha

 

avarie thumb1 E.off Moldova are ajutoare

E.On Moldova  e furnizor de pene de curent, nu de electricitate. Există o anumită zonă în B acău, în care oamenii au ajuns la exasperare Nu trece săptămână fără să nu le pocnească ceva prin case de la fluctuaţiile de curent. Nu trece o săptămână în care să nu se poată spăla sau încălzi pentru că nu au curent la centrală sau în acre să orbecăiască după pijamale sau după hainele curate, pentru a merge la servciiu.

Dimineaţă, iar belea. Când l-am sunat pe nenea purtătorul de vorbe de la E.On, care  ela Iaşi, nu în Bacău, a trebuit să-i zic doar “avarie în eterna zonă cu probelme”.  A ştiut despre ce e vorba  şi a completat singur în comunicatul de presă.

Tura asta cică nu mai e vina reţelolor învechite şi a lipsei de interes şi investiţii, ci toată tărăşeală e din cauza unui Dorel.

November 25th, 2009 | Author: Kaysha

Mi-am dat seama că eu n-am pus nicio poză cu votul pe blog, că n-am mai făcut fotografii pentru blog de hăt-hăt. Aşa am ajuns la concluzia că nu se mai în felu ăsta. Trebuie neapărat să-mi iau un aparat foto. Normal că aş vrea un DSLR, dar îs destul de scumpe din câte am văzut eu. Voi ce mi-ai recomanda? Aş vrea ceva ieftin, destul de profi cât să mă dau mare, dar destul de uşor de folosit pentru începător. Hai, vă aştept cu sfaturi.

HBP!

 vlcsnap222401 thumb De pe la votvlcsnap220324 thumb De pe la vot

vlcsnap224020 thumb De pe la vot

November 25th, 2009 | Author: Kaysha

Vroiam numai să vă arăt materialul care mi-a plăcut mie cel mai mult dintre toate cele realizate dumunică în maratonul 1 Tv , cât şi dintre cele de după. Bine, cele care au fost făcute până azi. Enjoy şi ne citim mai încolo.

Category: 1 Tv Bacau  | Da-ti cu parerea
November 23rd, 2009 | Author: Kaysha

… cred că va fi peste două săptămâni, când voi şti exact dacă am scăpat de Marinar şi pot să rămân acasă, cu speranţa că poate-poate se mai mişcă ceva în ţărişoara asta sau îmi fac bagajele spre Congo. Sunt dezamăgită că oamenii încă îi mai vor pe Băselu’ şi pe ce şi cine vine la pachet cu el: Blaga, Udrea, EBA şi tot ce mai derivă de aici. M-ar fi mulţumit un tur doi între Geoană şi Antonescu. Nu s-a putut. Asta e! Dar aş vrea să-mi zică, un alegător al lui Băsescu, de ce anume a pus ştampila pe el, pentru că eu una nu văd niciun motiv.

Category: Personale  | Tags:  | Un comentariu
November 20th, 2009 | Author: Kaysha

* Alexandru Gavril, boxerul care şi-a ucis fetţia de trei ani a fost scos de sub urmărire penală. decizia a fost luată astăzi de magistraţi. S-a decis că nu avea discernământ atunci când şi-a îjunchiat fiica. Gavril va rămâne internat într-o instituţie de specialitate, fiind diagnosticat cu schizofrenie. Nici după ce va termina tratamentul nu va fi pus sub urmărire penală.

* 1500 de angajaţi MAI vor fi prezenţi la secţiile de votare din judeţ în ziua alegerilor prezidenţiale. Campania se încheie mâine dimineaţă la ora 7 şi are la activ 8 dosare penale, conform unui comunicat de presă al Centrului Judeţean de Comunicare.

comunicat2 thumb Short news

* În Bacău au apărut alte 10 cazuri de gripă porcină: patru adulţi, şase copii. Cei “mici” sunt elevi la  Colegiul Vasile Alecsandri, Şcoala numărul 5, Şcoala de Arte şi Meserii Dimitrie Leonida.

November 19th, 2009 | Author: Kaysha

 

Conform unui joculeţ de pe Evenimentul Zilei, asta a reieşit:

presedinte thumb Cică ei ar fi pe placul meu

November 14th, 2009 | Author: Kaysha

Manole Chiriac, liderul băcăuan al Sindicatului Liber din Învăţământ,  prezent la mine în emisiune a făcut un calcul matematic prin care, reiese că 8 zile e prea mult pentru concediu fără plată şi Guvernanţi stau prost cu matematica.

Mai exact, zice Chiriac, legea cu “plecaţi acasă” a fost dată pe 9 noimbrie şi publicată în Monitorul Oficial pe 12 noiembrie. Asta însemană că din cele două luni (noiembrie şi decembrie) nu mai rămâne de cât o lună şi jumătate.

El zice că dacă la 2 luni trebuiau luate 8 yile de concediu fara plata, la o lună şi jumătate ar ieşi la calcul doar 5.

Mie mi-au ieşit 6, prin regula de trei simplă.

8 zile de concdiu……. 2 luni

x zile de concediu …..1,5 luni

—————————————-

x= 8*1,5/ 2

x=6

Cinci ar ieşi dacă aplicăm calculul la varianta cu 10 zile în 3 luni. Nu?

November 11th, 2009 | Author: Kaysha

bomba2 thumb Bombă în copac

Un pădurar din Asău a descoperit că, la 50 de metri de casa sa, a crescut o bombă într-un copac.

bomba1 thumb Bombă în copac

Mai nasol a fost când au trebuit să taie creanga. De ce? Pentru că putea să facă “boom”, bomba fiind în perfectă stare de funcţionare.

bomba3 thumb Bombă în copac

Astfel, pentru a elibera bomba aruncător din „seiful” natural, muniţie ce datează din timpul celui de-al II-lea Război Mondial, echipa pirotehnică a I.S.U.J. Bacău a fost nevoită să taie una dintre ramuri. Acest lucru a prezentat un ridicat grad de periculozitate deoarece, datorită vibraţiilor produse în timpul tăierii ramurii, muniţia se putea şoca şi implicit detona. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, bilanţul ar fi fost unul tragic. Tot ce s-ar fi aflat pe o rază de 100 de metri ar fi fost nimicit

Sursa Comunicat de presă al Inspectoratului pentru SItuaţii de Urgenţă Maior Constantin Ene al judeţului Bacău

Sursa foto: ISU Bacău.

Category: Bacau, Stiri  | Tags: , , ,  | Da-ti cu parerea
November 09th, 2009 | Author: Kaysha

Am primit pe mail, de la o bună prietenă, mesajul pe care o să-l citiţi mai jos. În unele m-am recunoscut. În majoritatea nu. Pe alea la care mă simt cu msuca pe căciulă le-am bolduit.

> Mircea Dinescu –
Femei de carieră 
    
Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu  bărbaţii, iar acum  nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.  Muncim ca nişte tâmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa  extraordinară de a lucra şi-n  weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem  de deadline. Şefii pleacă de vineri  la prânz şi-i mai vezi luni după-masă,  când  se  deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai  deosebita onoare  de a le  ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut  ulcer de  când  mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să  ajungi femeie de  nădejde. Firma te-a răsplătit cu  două dioptrii suplimentare, dar miopia asta  e semnul  triumfului tău personal. Noaptea visezi color  Acrobat Reader,  Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de  foldere  galbene pe care scrie  "urgent", "campanie",  "scheme", "rapoarte".  

În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici  şi te trezeşti  ţipând. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la  8 trebuie să fii la  firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca  o bidinea. Scuză-mă,  te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă…
Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în  buzunar şi mai  ales, îţi dă şi  răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că  trebuie  să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile  pe  săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil. Carierismul  e plăsmuirea  bolnavă a  unor filme imbecile de la Hollywood , care insinuează că o  femeie poate face  orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv,  naşte trei  pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte  leşinant, deşi o  vede cam  şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar  el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă,  seara. Pardon, noaptea.  Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face  şi  lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte  zilnic, de  zbierat la  trei brokeri şi de convins opt clienţi să  investească.

Femeile care au  văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă  drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât;  ei latră la unison cu  mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi  muncesc  deopotrivă, ajungi să le  înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul  dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin  sex.  Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi  facilitează  hârjoana  extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.

Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a  vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi  bâzâie că pe bona  o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi  dai demisia. Copilul nu  înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n  Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai  răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă  telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să  vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine  chestia asta cu  renunţatul la carieră de dragul familiei.

Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră  telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat. 
Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă,  întotdeauna. Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate. Ia bunul  simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu. Cele mai frumoase petice de  viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am  băut-o în  viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în  Herăstrău, când  o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie,  ca atâtor  altora) gafa de la TVR , de la Revoluţie , când habar n-aveau că  intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că  lucrezi!". Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn  vital, vom continua să ne prefacem că  trăim.

Voi, în câte v-aţi recunoscut?

Category: Personale  | Tags: ,  | Da-ti cu parerea
November 09th, 2009 | Author: Kaysha

Institutul Cantacuzino a confirmat, în această seară, alte două cazuri de gripă porcină. E vorba de doi copii: unul de 12 şi altul de 14 ani.

DSP-ul încă nu apucase să facă toate “săpăturile” aşa că nu se ştia  – la ora 18.15  – la ce şcoli sunt elevi cei doi.

Cred că, am ajuns la un total de 21 de cazuri. Nu?

Category: Bacau, Stiri  | Tags: , ,  | Da-ti cu parerea