În Olimpul românesc există, dar lipsesc cu desăvârşire zeii. În schimb, tronează dezastrul, neglijenţa, urmele comunismului şi disperarea hotelierilor că nu au clienţi. Dacă vreţi să vedeţi cum ar arăta un orăşel după un incident nuclear, nu e nevoie să mergeţi în Pripyat, veniţi la Olimp. O să vă încânte privirea buruienile din jurul construcţiilor începute şi neterminate, molozul rămas din ceea ce era, poate, una dintre staţiunile de fiţe ale litoralului românesc, copacii şi ierburile crescute în neştire peste tot. Toate astea, lângă blocuri rezidenţiale, cu piscină, în care s-au mutat doar 3 locatari, pentru că asta e numărul de apartamente luminate în fiecare seară, deşi ansamblul locativ are, estimez eu, peste 150 de apartamente.

Pe lângă agitaţia din alte staţiuni, Olimpul e aproape pustiu. Nu tu coate în burtă, nu tu trezit la 6 dimineaţa pentru un loc pe plajă, nu tu coadă la gogoşi – probabil pentru că nu e nicio tarabă cu aşa ceva. Abia am găsit un chioşc cu trei vederi, un colac şi o saltea.  E ideal pentru cei care vor un concediu mega extra super liniştit.

Dar pentru că în orice lucru hidos, există şi o parte frumoasă, voila o imagine cu Olimpul, la ceasurile după-amiezii.  Cu detalii despre partea bună a Olimpului, revin mâine sau poate scrie Roth, dacă acceptă să scrie aici. Şi asta pentru că am descoperit şi chestii pentru care merită să stai, măcar câteva zile, în Olimp.