Desigur , este vorba de acea Americă văzută de către unii ca un paradis terestru. De acea federaţie de state, unite, care se pretinde a fi campioana democraţiei. O intervenţie avizată în putreziciunea şi iluzia pe care samsarii democraţiei de tip american o întreţin în lume, realizează  cunoscutul profesor de lingvistica si analist politic, Noam Chomsky. În cartea sa, numită „Intervenţii”, apărută în urmă cu aproximativ un an, la editura Vellant,  Chomsky, oferă imaginea unui stat total diferit faţă de cel  pe care îl oferă lumii maşina de propagandă a Statelor Unite. Evreu ca origine şi cetăţean american,  Noam Chomsky, poate fi catalogat ca reprezentant al ideilor de stânga dar în niciun caz antisemit sau antiamerican.  Cele peste 300 de pagini ale cărţii adună 44 de op-ed-uri – „opposite editorials“, specie jurnalistică asemănătoare cu editorialul -, eseuri în  care sunt prezentate opinii privitoare la unele dintre cele mai fierbinţi subiecte de după 11 septembrie. Dată pe care  corespondenţii lui Goebbels din structurile propagandistice americane o tot invocă în încercarea de împărţi istoria lumii în înainte şi după 11 septembrie 2001 şi de a-şi legitima agresiunea în diferite părţi ale lumii. Această legitimitate şi-a găsit expresia în doctrina Bush care proclamă SUA dreptul de a ataca orice ameninţare potenţială. Îşi rezervă dreptul de a-şi apăra interesele vitale aşa cum e cazul cu asigurarea resurselor ori a pieţelor importante. „ Puterea supremă a lumii îşi arogă dreptul de a purta războaie după bunul ei plac, bazându-se pe doctrina autoapărării anticipative”.
Războiul din Irak, ar fi fost declanşat nu atât  pentru  accesul cât pentru impunerea prezenţei SUA în centrul surselor de energie cele mai importante ale planetei urmărind, în principal,  preluarea controlului conductelor de petrol şi gaze naturale. Istoria marilor agresori nu consemnează sau găseşte întotdeauna justificări pentru victimele nevinovate care sunt sacrificate pentru atingerea obiectivului.  În speţa ocuparea Irakului, bogat în resurse naturale. Astfel în 2003 ar fi murit 100 000 de civili irakieni. Dar probabil că acest aspect reprezintă doar o chestiune de statistică. Dictatorul sovietic,Iosif Visarionovici Stalin, afirmase de altfel că moartea unui om este o tragedie iar moartea unui milion de oameni o problemă de  statistică. Atacarea spitalelor, în dispreţul normelor internaţionale şi a  Convenţiei  de la Geneva, o eroare. Un accident. La fel ca, ar fi adăugat  cu siguranţă Comsky  dacă ar fi cunoscut situaţia,  cele produse pe şoselele României de către militarii americani, cu consecinţe inexistente sau minore pentru autori. În plan global, autorul american dovedeşte că pretextul războiului, lupta contra terorismului, nu stă în picioare. În loc ca terorismul să se diminueze, acesta, dimpotrivă,  a crescut în mod considerabil.

În aplicarea planului de domninare a lumii contemporane, ocazie aşteptată, lucrată  decenii întregi , ivită în sfârşit după  prăbuşirea URSS, SUA se foloseşte de aşa numitele regimuri marionetă. Administraţia americană, başca serviciile ei secrete, va promova persoana sau grupul de persoane care îi vor susţine politica în zonă. Orice încercare de a  contesta politica americană sau de a merge pe un drum propriu, este considerată drept o sfidare. Ca vecini ai Serbiei, cunoaştem acest lcuru. În schimb, SUA oferă  dispreţ. Un loc în care aroganţa şi dispreţul Statelor Unite se manifestă fără nici o rezervă este Consiliul ONU. Organizaţia care ar trebui să fie garantul păcii mondiale, a respectarii drepturilor omului, a cooperării internaţionale şi  a respectării dreptului internaţional este tot un fel de marionetă a Casei Albe şi a cercurilor de interese din spatele ei. Dacă Statele Unite votează într-un fel, rezoluţiile neconvenabile se resping. Un singur vot contează. 192 de voturi sunt nule.

Chomsky are argumente şi atunci când  afirmă că FMI, fond care a făcut o presiune teribilă ca România să solicite un împrumut de miliarde de euro, ar fi de fapt o sucursală a Departamentului de Finanţe al SUA, aceasta în timp ce  toată America de Sud caută să scape de sub jugul acestei organizaţii financaire.

Concluzia cărţii lui Noam Comsky este că SUA sunt departe de a fi modelul idilic în mrejele căruia se aruncă, din diverse motive, mai ales tinerii care se identifică cu iluziile cinematografiei americane. Americanii nu sunt deloc diferiţi de ruşii ocupanţi de altădată. Aceleaşi intenţii agresive, acelaşi imperialism, acelaşi banc răsuflat al egalităţii de şanse şi al unei iluzorii libertăţi reprezentate de o statuie la intrarea în  New-York.

Politologul american avertizează că modelul servilismului, al imitaţiei nu este nou sub soare şi că se vor găsi destui servi gata să aplaude şi să dea din cap: Yes sire. Have a nice day.
„Modelul de «servilism conformist» este vechi de când lumea. De aceea, cel care a fost nevoit să bea cucută a fost cel acuzat că «a corupt tineretul Atenei» cu «zei falşi», şi nu cei care-i slăveau pe adevăraţii zei ai sistemului doctrinal. O parte însemnată a Bibliei este dedicată unor oameni care condamnau crimele de stat şi practicile imorale. Ei sunt numiţi «profeţi». În termeni contemporani, aceşti «profeţi» sunt «intelectuali disidenţi». Nu mai este nevoie să reamintim felul în care au fost trataţi: mizerabil, conform normei aplicate tuturor disidenţilor. Mai existau însă şi intelectuali ţinuţi în mare stimă în această epocă a profeţilor: linguşitorii curţii. Evangheliile ne previn că aceşti «falşi profeţi» care ni se înfăţişează în haine de miei nu sunt, pe dinăuntru, decât nişte lupi rapaci. Îi veţi putea deosebi după faptele lor“.

Faptele arată că SUA sunt în momentul de faţă  un antimodel, o ameninţare la valorile autentice ale democraţiei şi a identităţii naţionale a fiecărei naţiuni. Moda ridicolă a sărbătorilor gen Valentine’s Day, Ziua Recunoştinţei cu păpatul ritualic al curcanului care începe să se practice şi la noi, transformarea Sfintelor Sărbători de Paşte sau Crăciun într-o goană tembelă după oferte prin hipermarketuri, paradele, defilările, recepţiile şi alte dulcegării greţoase ce însoţesc data de 4 iulie, găsesc ecou în rândul snobilor precum şi în rândul celor care văd în manifestările şi pretenţiile din ce în ce mai nesăţioase ale homosexualilor sau a altor categorii sexuale sau oculte, inclusiv demonice, un chip al adevăratei libertăţi, excitarea supremă a omului. O excitare a simţurilor grosiere, o îndobitocire programatică, care are ca scop controlul lumii, transformarea ei într-o piaţă imensă de sclavi.

Sebi Şufariu