Dragostea, cea mai mare!

O fi trecut ca un vis si anul asta..Pe strazi bantuie strigoiul amintirilor in cautarea zapezilor de altadata. Nici chipul sulemenit al lui mos craciun cel din galantare, nici colindatorii cu accente rromani, cu atat mai putin brazii danezi, goana dupa cadouri, cursa contra timp dupa pachete, pachetele, funde, fundite, clopotei si eres, nimic din toate acestea nu miroase a cozonac. Mi-e mai dor de bunici cu cat vad blocurile inaltandu-se si marketurile luand clientii captivi ca intr-un hold-up cu roluri inversate. Mi-e mai dor de simplitate cu cat Sarbatorile de Iarna devin mai sofisticate. Prin ceasul aducerilor aminte, spiritul Craciunului nu urla langa vitrina unui supermagazin. In cautarea smerieniei sufletul are genunchii zdreliti de lumina stridenta a lampioanelor din intersectii. Mai putin despre binecuvantare si Intruparea Cuvantului.Mai deloc despre dragoste si tainica milostenie.Inainte si dupa Hristos este decada care desparte moartea de viata. Nici un imparat oricat de victorios sau intelept a fost nu a impartit istoria lumii in doua. Imparatul meu a facut-o. Nici un guvern nu mi-a adus linistea. Guvernul Sfintei Treimi mi-a redat-o. Toate celelalte m-au rispit. La raspantii, prin ultimele ceasuri ale lui 2008, bantuie cheful si larma, hedonismul unui burg ce n-a avut norocul Romei si nici un Nero care sa fi ars lutul din intocmirile vietii. Ca sa se construiasca maine un oras nou din piatra si ruga.

Ca un vis a trecut si anul acesta. Ca un vis au trecut toti anii de pe urma. Ca un vis vor trece si cei care vor fi. In zapezile de altadat sa se fi ingropat imaginea dragostei absolute? Ce ar mai spune bunicii care mergand in vesnicie miros a cozonac? Ar spune cu certitudine ca:
De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”